În dupa-amiezile-acelea
cu paturi vierzui
întunecate la ferestre
lângă presimțitul parc răcoros
desparțit de o stradă pustie
încinsă de soare
erai atât de frumoasă
încât mi se facea somn
si deveneam materia greoaie si cețoasă
absorbindu-te laolaltă cu teama
de a nu-ți mai putea da viața
niciodata la fel
vezi mai multe poezii de: Grigore Hagiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.