Eu ca meșterul Manole
femeia-mi zidii
de vie-n pereți.
Când am ajuns aproape de capăt
cu lucrul,
înnebunisem
de dorul ei.
Voiam să-i văd ochii –
năruii zidul
până la ochi.
Voiam să-i văd gura –
năruii zidul
până la gură.
Voiam brâul să-i cuprind –
năruii zidul
până la brâu.
Voiam să-i mângâi genunchii
striviți –
năruii zidul
până la genunchi.
Voiam să-i măsor
niște încălțări noi –
năruii zidul
până sub tălpi.
Acum aștept
cineva să-mi ia capul:
ori femeia,
ori împăratul.
vezi mai multe poezii de: Grigore Vieru
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.