Un stol de lacrimi a trecut
Pe deasupra sufletului meu.
Frumoaso,
Tu ești singurul meu scut,
Ești apa lină
Din care-mi „bea ființa” al
Speranței curcubeu.
Iubești o casă albă,
O verde salcie
Pictată-n apa unui râu
Și vântul liber printre ulmi
Și simfonia spicelor de grâu,
Zăpada sclipitoare
Pe răcoroase culmi.
Iubește doi ochi:
Fără de preț comori,
Maternul verb ce cade
De sus, ca ciocârlia,
Din clara dimineață.
Apoi ți-e drag să mori
Cu lumina credinței pe față
Frumoaso.
Eu cred în viitor
Ca în aceste dalii,
Ca în a cerului
Cu-a terrei alianță.
Eu cred,
Și pentru faptu-acest
Nu cer medalii
Și nici măcar chitanță.
Un stol de lacrimi a trecut
Pe deasupra sufletului meu.
Frumoaso,
Tu ești singurul meu scut,
Ești apă lină
Din care-mi „bea ființa” al
Speranței curcubeu.
vezi mai multe poezii de: Grigore Vieru
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.