Încă fierbinte,
Lumina zilei
Murea în amurg
Pe frunzișul pădurii
Tremurător,
Pe sânii tăi miresmați
Și aburind
Ca pâinea cea caldă.
Totul și toate în jur
Întruchiparea ta erau.
Și invers:
Chiar sângeria-ți gură
Și toate câte le mai ai
Păreau o rodie mustoasă
Din care însetat mușcam,
Pe când, înnebunite,
Ale tale glezne,
Zbucnind ca două păsări albe,
Cerul sărutau.
Aceasta-i iubirea, îmi spuneam:
Clipa
Când toate se preschimbă
În nenumite flori
Și nu mai știi
Pe care să o dărui
Ființei dragi,
Când gleznele femeii, iarba,
Stelele din cer , sunetul –
Toate
Câte le vezi și auzi
De roua iubirii se-acoperă.
Cărunt, iubito, azi
Mă îndepărtez
De focul arzătorului tău sărut.
Străine mie însumi îmi sunt
Chiar ale mele mâini
Ce trupul tău l-au modelat
Minune-ntre minuni.
Și mor, iubito,
De aducere-aminte
A zilelor când se părea,
Cum spune chiar poetul,
Că ale tale goale tălpi
De timp nu-s urmărite.
Și mor, iubito.
vezi mai multe poezii de: Grigore Vieru