Fiindcă - Grigore Vieru
Adăugat de: Victor Borziac

Numai de inima mea
Liber nu sunt,
Și numai de tine,
Frumoaso,
Un râu roșietic
De frunze
(Cine-i poate-ngrădi
Vălurirea?!)
Curge prin fața noastră
Iluminând imaginea tăcerii,
Și el mai strâns
De suflarea-ți mă leagă,
Pe apa lui caldă
Spre tine-mi trimit
Sufletul,
Gândul aprins de bărbat.
Sunt liber de restul,
Fiindcă iubesc
Fiindcă adânc
În toată ființa mea
Sângele cântă
Din fluierul osului meu
Cum cântă întunericul
Din fluierul de foc
Al fulgerului alb.



vezi mai multe poezii de: Grigore Vieru




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.