Toți cei neaveniți în Italia -
Își agață trecutul în cui.
Eu am rămas între lumi paralele,
Unde nici Roma, nici Padova nu-i.
Când luna cea albă
Atârnă de-o ramură
Pentru a vedea
Dacă vreo lumină roșie
Eu te floră
tu mă faună
Eu te piele
Mi-e teamă că ziua e rece,
Că struții barbar mă pândesc,
Mi-e teamă că viața se trece
Și n-am dovedit s-o trăiesc.
Mi-e poftă de-o tocană
De porc, basarabeană.
Mi-e poftă și de-o zeamă,
Ca la bătrâna mamă.
Bună-i mama, cea mai bună,
Sfântă-i casa părintească,
Dulce-i limba cea străbună,
Dulce și dumnezeiască.
Sunt o fire optimistă.
Optimismul are rost?
Fără cântec viața-i tristă,
Ca o lungă zi de post.
Afară bate vântul,
Afară plouă-ncet,
Ca-n marea poezie
A Marelui poet.
Mă întreb dacă lucrezi
Vreau atât de mult să te știu fecund
Vreau atât de mult să te știu liniștit
Vreau atât de mult să te știu fericit
Hai nu-mi spune cu durere
Că viaţa-i doar o poveste,
Căci doar cel ce doarme piere
Şi ce vezi nu e ce este.