Ghicitoare fără sfârşit - Grigore Vieru
Adăugat de: Gerra Orivera

Ce izvor
Se ia după om?
Glasul mamei.
Ce e dulce
Şi nu se aduce?
Buzele mamei.
Care spice cresc
Cu vârful în jos?
Braţele mamei.
Care stele pe cer
Cad amândouă odată?
Ochii mamei.
Ce se ară
Cu lacrima?
Chipul mamei.
Ce este nemărginit
Şi nu calcă iarba străina?
Sufletul mamei.



vezi mai multe poezii de: Grigore Vieru




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.