Copil, de ochii mamei
Eu fruntea îmi lipeam
Cum mă lipeam în taină
De oul ciocârliei
Cu care suntem neam.
E pasărea plecată
Din codru-mpărătesc.
De frunza toamnei caldă
Precum de ochii mamei
Eu fruntea îmi lipesc.
Și zic: „Iar ochii mamei,
Copil, să-i vezi oricând
În râu, în ram, în toate.”
Ah, cine vede,- albește
Și eu ce alb mai sunt.
vezi mai multe poezii de: Grigore Vieru
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.