Pământul din cer - Grigore Vieru
Adăugat de: Gerra Orivera

Lui Ion Cepoi

Există o amintire
Curată ca lacrima mamei:
Semănatul.
După semnul crucii
Pe care ni-l facem
Nu se află pe lume
Un mai drag ritual.
Semănând, părea că
Aruncăm semințele
În palma lui Dumnezeu.
Venea apoi seceratul
La fel de luminos
Când părea că
Ajungem cu el în cer.
Să ai pământ și în cer –
Aceasta ar fi
Fericirea cea mare!
Mirifică mireasmă
De grâu copt, basarabean,
Ajunge până aici
Pe-americanul tărâm.
Pe ea păși-voi
Ca Hristos pe ape
Pe drumul care duce
Spre pragul părintesc.
Și-n clipele din urmă
În ea, topi-mă-voi,
În dulcea mireasmă de-acasă,
Amestecat cu glasul ciocârliei
Și-al mamei suflet însorit.
Acolo să mă căutați,
Copiii mei.



vezi mai multe poezii de: Grigore Vieru




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.