În juru-mi caut dulcea fantomă-a prieteniei.
Prietenii mei unde-s ? E sumbru fluviul vieții.
Din flori se scurge sânge. Zefirul care-adie.
Privighetoarea unde-i ? Destinul a fost crud.
A soarelui căldura și rodnica lucrare
a norilor și-a ploii, acuma unde-s oare ?
Iubirea nu mai cântă. Zdrobită-i harfa sfântă ?
Nu-i nimeni să se se-mbete ? Despre cheflii - știu cine ?
A îndurării minge și-a grației divine
câzu din nou în țărnă și nimeni nu mai vine
pe câmp : spune-mi unde-s făloșii cavaleri ?
Nu știe nimeni, Hafiz, secretele din cer.
Ce-ascuns e în a vremii vâltoare - cui să-i cer ?
Divanul
traducerea George Popa
vezi mai multe poezii de: Hafez