Iubito,-arată-mi chipul, să uit tot ce-am trăit.
Dă vântului poruncă, ce-am strâns să-arunce-n vid.
Cine-ți respiră-acuma înmiresmatul păr ?
Vai, inimă, tu uită amarul adevăr !
Că-ai să mă vezi, promite-mi, în ceasul cel din urmă.
În zbor atunci și vesel , m-oi pierde fără urmă.
Uitat să fiu de toate , de toate părăsit.
În pragul ușii tale, mie chipul tăinuit.
Tăcut să suferi, Hafiz, gândind la ce-ai iubit.
Divanul
traducerea George Dan
vezi mai multe poezii de: Hafez
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.