Vezi clipa asta, cu-ndoieli spoită,
Prea lacomă să-ți ia seninul frunții?
Se pare că te-ai rătăcit de munții
Din profunzimea ei nemărginită...
Ai crede că sunt tineri toți bătrânii,
Ce s-au lăsat mânați de vitejie
Și-n tulburarea-adâncă de stihie
Au dat motiv de floare rădăcinii?
Nu-ți frânge aripa cu căutarea
Acelor pași mult prea deprinși să cadă
În frigul cel mai negru din zăpadă.
Hai, cântă, flașnetarule, candoarea!
Te uită! Clipa și-a întors privirea
De la visarea ei cea mai înaltă,
Pe care n-ai slăvit-o niciodată.
Hai, cântă, flașnetarule, iubirea!
Dar dacă-n tine șade bătrânețea,
Ca pacoste ce-ți pângărește anii,
Mai bine vinde-ți clipa, ca sărmanii.
Hai, cântă-ți, flașnetarule, tristețea!
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.