Haina - Ina M.
Poezie adăugată de: Ina M.

    duminică, 04 iulie 2021

Dorită, haina vieții ți-ai proiectat-o-n minte,
La croitor te-ai dus, i-ai spus în trei cuvinte
Cum vrei să îți arate pe trupul conștiinței
Și-acesta a transpus-o în stofa cunoștinței.

Ți-ai pus haina dorită pe umeri, erai mândru,
Cum muntele își poartă cu fală al său codru
Și ai trecut prin anii cu soare, ploi, furtuni
Iar haina te-a salvat din clipele genuni.

Trecut-au ani prin viața pe care ți-ai ales-o,
Sudoarea de pe frunte cu mâneca ți-ai șters-o
Iar ploile, căldura și razele de soare
Au tocit stofa hainei și au uzat-o tare.

Cu amintiri cusută după ce a fost ruptă
Dai jos haina purtată și după dreaptă luptă
Îi hotărăști păstrarea în cufărul din suflet
Și o așezi cu drag, scoțând din tine-un scâncet.

În locul ei, pe umeri apare-nțelepciunea
Și haina aceasta nouă înfăptuie minunea...
În suflet e-mpăcare și Dumnezeu o știe
Căci El e croitorul...tu, a Lui bucurie!



vezi mai multe poezii de: Ina M.




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.