Haita - Mihai Manolescu
Poezie adăugată de: Mihai_Manolescu

    miercuri, 23 iulie 2025

În pădurea seculară
Unde mii de dobitoace
Duc o viaţă dulce-amară,
De ceva decenii-ncoace,
S-a gândit bătrâna haită
Să explice pe-nţeles
Că atunci când dau o raită,
Nu-i din propriul interes.

Ei o fac din grija pură
Pentru bietele-animale,
Ce-ar putea ca în natură
Să-ntâlneacă fix în cale
Vreun pericol, provocare,
Sau impas de orice fel,
Ce le-ar pune la-ncercare,
Scuturându-le niţel.

Aşadar să nu se teamă
Când se vor vedea cu haita
Şi să nu o bage-n seamă,
Fiindcă treaba ei e alta,
Nu să muşte jugulara
Unor biete animale,
Aşa cum o face fiara
De ţânţar cu trompa-i mare.

El de fapt e inamicul
Care trebuie combătut,
Chiar de iese din tipicul
Unei bestii de temut,
Camuflându-se cu artă
În minuscul zburător,
Ce pe aripile-i poartă
Un final 'spăimântător...



vezi mai multe poezii de: Mihai_Manolescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.