nisipul mi se-oferă ca răspuns
în fiecare zi
când apusul alunecă molcom în ape
când scoicile se-ncumetă
să își dezgroape
casele țestoaselor greoaie
ca stropii reci de ploaie
care se scurg pe geamurile-nchise
de furtunile dinspre miazăzi
camere abandonate
ori balansoare ruginite care tac
în parcuri părăsite și uitate
felinarele aprinse ca năluci
la pragul caselor în care
nu ai putere să te duci
istoria mileniului de probă
care-a căzut din cărți
le-am scuturat de praf
de galbenul ruginii
ne mint apocalipticii rușinii
noi știm
când pasul celor care lasă urme
se-oprește pentru câte o cupolă
închidem ochii și visăm
cum pe sub podul care-și cară singur piatra
trecea odată molcom o gondolă
19 octombrie 2017 – 19 ianuarie 2019, Constanța
vezi mai multe poezii de: lorena.craia
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumesc
lorena.craia (autor)
sâmbătă, 30 martie 2019