I
M-au chinuit, adesea
Amar, necruţător,
Cu dragostea lor, unii,
Ceilalţi cu ura lor.
Mi-au pus venin pe pâine,
Venin şi în urcior,
Cu dragostea lor unii,
Ceilalţi cu ura lor.
Dar dintre toţi, iubita
M-a frânt cel mai cumplit:
Nu m-a urât vreodată,
Dar nici nu m-a iubit.
II
Băiatul iubeşte o fată,
Ea pe-altu-l alege din toţi.
Acela iubeşte o alta
Şi iată-i soţie şi soţ.
De multă mâhnire, ea, fata
Cu-ntâiul ce soarta i-a scos
În drum se mărită - şi gata.
Băiatul? De jale e ros...
Ce veche e-această poveste!
Dar nouă rămâne oricând.
Iar cel ce trăieşte povestea,
Rămâne cu sufletul frânt.
traducere de Mihai Beniuc
vezi mai multe poezii de: Heinrich Heine
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.