Spune-mi, nu ești, bunăoară,
Vreun născocit portret
Izvorât în zi de vară
Dintr-un creier de poet?
Nu! O astfel de guriță,
Ochi cu licărul vrăjit,
Chip de dulce copiliță,
Nu poetul le-a scornit.
Monștri, vipere haine,
Lighioane mii și mii,
Doar asemenea jivine
Un poet ar născoci.
Dar o gură care minte
Și o față ca a ta
Cu priviri fățarnic-sfinte,
Să scornească n-ar putea.
Traducere I. Cassian-Mătăsaru
vezi mai multe poezii de: Heinrich Heine
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.