Stele, piciorușe de-aur
Plimbă-ncet pe calea bolții
Să nu turbure pământul
Adormit în poala nopții.
Codrii-s muți, în ascultare.
Frunzele-s urechi verzui.
Muntele ca-n vis întinde
– Umbră lungă –, brațul lui.
Dar ce cheamă și îmi umple
Inima cu-ecou-i clar?
Să fi fost glasul iubitei
Sau privighetoarea doar?
Traducere Nina Casian
vezi mai multe poezii de: Heinrich Heine
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.