Trebuie să poți pleca
și totuși să fii ca un pom:
ca și cum rădăcina ți-ar rămâne în pământ,
de parcă peisajul s-ar mișca și noi am sta pe loc.
Trebuie să-ți ții respirația
până se potolește vântul
iar aerul străin începe a se învârti în jurul nostru,
până la jocul dintre lumină și umbră,
de verde și albastru,
își arată vechile modele
iar noi suntem acasă,
orișiunde ar fi,
și unde ne putem așeza și sprijini,
de parcă ar fi fost la mormântul
mamelor noastre.
Traducere: Christian W. Schenk
vezi mai multe poezii de: Hilde Domin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.