Drepturile mele (cine le crede astăzi?)
au fost mai întâi un trandafir înflorit
plin de fluturi.
Dintr-o dată, aproape fără pregătire,
cum cineva este împins și cade,
și-a pierdut frunzele
și a devenit palid și gol:
o mână de om
ca și celelalte.
Tu-ți amintești.
Farfuria din stânga mea
care ți-a adăpat păsările
s-a spart.
Tu știi cât timp cioburile
au rămas în grădina noastră.
E adevărat, eu aș fi putut atunci
să mă transform într-un zid de vin înflorit
pentru albinele tale.
Anotimpul abia mai
avea importanță -
înainte de această zi,
în care îmi puneam
mâinile pe masă,
și ea era goală.
De atunci am devenit mai umilă
merg cu o plasă la piață
unde se cântărește și se taie,
și ți-am cumpărat căni și farfurii
ca o adevărată gospodină.
Dar când plângi
și neputincios
te vaeți în somn,
atunci inimii mele îi cresc
mici aripi dureroase,
și îi simt nerăbdarea
în gât,
încât respirația îmi trece.
Traducere: Christian W. Schenk
vezi mai multe poezii de: Hilde Domin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.