Ia munții-aceștia de dragoste și dor,
Ce-și cresc pădurile sub aur fin
Și fură-albastrul cerului senin,
Într-un etern tandem, tulburător!
Bea cupa plină a sufletului meu,
Umplută cu ispită și minuni,
Licori ce curg adâncilor genuni,
Cu tot ce-nsemni și-am prețuit mereu!
Să îmi pătrunzi mirajul viu din visuri,
Până-ai s-atingi ușor un foc de stea.
Să-ți primenești dorințele cu ea,
Când va-nflori,-n cădere, paradisuri
Peste-un tărâm cu asfințiri sorine
Și munți topiți de dragoste și dor,
Ce se deschid spre Dumnezeu cu zbor,
Te duc spre nori și te opresc în mine.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.