Ia uite tăcerea cu trenă pâcloasă!
Auzi-i nimicul, ce clipa trosnește
Și simte-i abisul, ce-n gol te privește,
Când fruntea-ți sărută cu buza sticloasă!
Hai, las-o să-ți șuiere vidul din vânturi,
Adoarme-i în brațe trăirile toate,
Oricum, viața-ți este cu mult peste poate,
N-ai ști să-i auzi chemarea din cânturi!
Cuprinde tăcerea și soarbe-i veninul,
Ce fierbe în temnița ei jugulară,
Să-ți urce prin sânge otrava-i solară
Și crunt să te-mbete! Mai crunt decât vinul.
C-un suflu de boală, c-un spleen ce te-ngheață,
Iubite,-ți va spune-o poveste peltică.
Pe tronul tăcerii, voința-mi abdică,
O cheamă sălbatica poftă de viață.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.