Petrecurăm ziua-ntreagă zvârlind scrumul țigării-n
umbra noastră,
întinzând glasul până unde ochiul n-ajungea,
ca să odihnim lumina în dreptatea noastră,
înainte ca seara să tragă-al ei clopot.
Una câte una ferestrele se-nchid.
Pe două șiruri lungi de paturi dorm soldații.
Lanterna lunii trece de fețele celor uciși.
Un pian înnoptează sub pinii restaurantului de vară.
Acolo-s soldați străini cu pâini mari, albe, cu bere.
Când deschizi odaia,
găsești la locul lor pe scaun veșmintele mortului;
ciudat – doar nu s-a-mbrăcat? Un câine latră la lună.
Trenul care vine,
șuieratul lui
și zgomotul roților – unde se duce?
Lumina zdrențuită pe podea,
globul prăfuit –
și mâine iarăși? (n-o spune) mâine iarăși.
Trebuie să ștergem praful de pe-acest glob.
Traducere – Iannis Veakis și Ștefania Popescu
Iannis Ritsos – Poeme (Editura tineretului)
vezi mai multe poezii de: Iannis Ritsos
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.