După prânz, fratele nostru a plecat – fugărit, s-a spus,
de Erinii. Nimic din toate acestea. S-a dus liniștit,
doar puțin mai îngândurat și cam gârbovit. Deodată odăile
se făcuseră nemărginite. Nu mai era un ungher
unde să ne ascundem. Iar afară
continua lumina soarelui de nedescris. Greierii țipau:
pătrundeau în casă; unul se opri nemișcat
pe perdeluța de dantelă, ca o notă groasă, pufoasă,
cam distonantă – „aici, aici, aici”, striga insistent.
„Aici” – „Ce aici?”
mi-a venit să-ntreb. M-am reținut. N-am zis nici pâs.
În ziua aceea servitoarele vorbeau mai tare,
trânteau ușile, făceau zgomot cu picioarele pe dușumea,
pe trepte (ele, atât de atente până acum) zdrăngăneau
cu tacâmurile în bucătărie, au spart și niște pahare.
Traducere – Elena și Iannis Veakis
Yannis Ritsos – Întoarcerea Atrizilor
vezi mai multe poezii de: Iannis Ritsos
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.