Ce iute-a trecut vara: timp n-am avut.
Deasupra munților spânzură nori grei
ca niște măști antice de tragedie. Ce putem face?
Pantofii, oricât de purtați ar fi, ne strâng.
Lumina ne strânge, ne strânge norul.
Ajungem în fața unui pom înflorit,
în fața pâinii și a apei,
în fața celei mai de mâine ferestre
cu senzația veșnicului întârziat.
Așadar, atât de departe ai fi ajuns oare?
Traducere – Nina Cassian
Iannis Ritsos – Cele mai frumoase poezii
vezi mai multe poezii de: Iannis Ritsos
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.