Și cum se face ca propriul nostru destin să consimtă la așa ceva,
să se dea la o parte,
și să se uite ca un străin la noi și la destinul străin nouă,
stând mut, aspru, delăsat, pasiv,
fără măcar să ia aere de mărinimie sau stoicism,
nici cel puțin să dispară, să moară,
ca să rămânem pradă fie și unui destin străin
dar a unuia singur – nu în contradicție
și împărțiți în două.
Uite-l, stă acolo, prefăcându-se somnoros –
un ochi închis, celălalt holbat,
lăsându-ne să vedem că ne observă și că deslușește
oscilarea noastră veșnică,
fără s-o aprobe sau s-o dezaprobe.
Traducere – Elena și Iannis Veakis
Yannis Ritsos – Întoarcerea Atrizilor
vezi mai multe poezii de: Iannis Ritsos
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.