Pe ziduri rămâne urma pietrificată a strigătelor vechi,
în aer rămâne suspendat sunetul vechilor lanțuri.
Pași grei, pași în fundul fântânii tăcerii,
și iarăși fierul înghețat,
și iarăși pâinea de mălai,
și iarăși farfuria de lut ca o gură flămândă,
și iarăși frica rămasă în măselele nopții,
și iarăși nădejdea rămasă-ntre răni,
și iarăși cele două chei încrucișate
ca două oase-ncrucișate,
și mereu același jurământ făcut lumii,
jurământul comunistului față-n față cu moartea.
Iar când tăcerea, frântă de oboseală, cădea la pământ,
ochii unui tovarăș, mari, deschiși, mai presus decât
propriul lui chin
erau două clopote sunând ora douăsprezece.
În clipa aceea începeau zorile-n lume.
Traducere – Nina Cassian
Iannis Ritsos – Cele mai frumoase poezii
vezi mai multe poezii de: Iannis Ritsos
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.