Câteva tufișuri arse de soare la subsuoara verii,
câteva tufe de jaleș,
de cimbru.
Am fost însetați.
Ne-a fost tare foame.
Ne-a durut foarte.
Nu crezusem niciodată
oamenii să fie atât de cruzi.
Nu crezusem niciodată
să fie atât de tare inima noastră.
Nebărbieriți,
cu o bucată de noarte-n buzunar
– unde-i un spic să spună
bună-dimineața?
Se-nserează
cu ulciorul amurgului înfipt în nisip,
cu luna-ancorată la un alt țărm,
rostogolind-o liniștea cu degetul ei mic –
la care țărm? care liniște?
Ne-a fost tare sete
muncind toată ziua la piatră.
Sub setea noastră
sunt rădăcinile lumii.
Traducere – Iannis Veakis și Ștefania Popescu
Iannis Ritsos – Poeme (Editura tineretului)
vezi mai multe poezii de: Iannis Ritsos
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.