Iarna, pătura ei albă
Așternută peste Țară
Sclipitoare-i peste tot
Ochilor cei văzători.
În muzica din apăsarea
Veselă călcând pe ea –
Scârțâitu-i simfonia
Fulgului căzut de nea.
Cât de frumos neaua vorbește,
Ce de culori oferă ea
Și ce alint în mine crește
Deschizându-mă spre ea!
Odată-n ea timpul nu este:
Ce-a fost, ce-o fi s-a disipat,
Doar contopirea-i tot ce este
Cu darul ei cel minunat.
vezi mai multe poezii de: Caianemus
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.