Căi Anemus
Omule de ce ești trist când ai atât de multe,
Grija de trai tu n-o ai cu bogății, avuții multe!
Poți să-ți cumperi tot ce vrei și să fii oriunde-n lume –
Oameni, prieteni sunt prezenți oriunde vrei în lume.
Iarna, pătura ei albă
Așternută peste Țară
Sclipitoare-i peste tot
Ochilor cei văzători.
Nu te teme-n noaptea amiezii Zilei Mari
De omul ce ca fiara s-atace are în minte,
Căci nu are puterea s-omoare a ta Lumină
Și efortul lui în sine sigur o să-l consume.
Când ești Lumină și Iubire Divină
Nu te teme copile de nimeni,
Nimic rău nu poate să-ți facă ceva
Căci tu din iubire te reverși cumva.
Ridicăte-n picioare Românule Cel Mare
Românule din țară și cel de pe hotare –
Trezește-te la Viață din letargia toată!
Rugăciunea mea-i un imn -
Imnul Eliberării -
Căci nu e zi făr` de suspin
Sau împrizonierări.
Aseară am zis să-ncep să cânt,
Să dau sunet ce-mi vine.
Să completez al meu cuvânt
Cu muzica din mine.
Dacă există noroc există și speranță,
Speranța și norocul există la olaltă;
Nu poți avea speranță de nu-ți surâde o șansă
Iar șansa e norocul ori ce ți-e scris în viață.
Iubesc sub tei mereu să stau
În ploaia toamnei sale,
Culorile sunt ca un rai
Când pătura s-așterne.
Mulțumesc este cuvântul
Că mă sâcâi, mă rănești,
Cum aș știi de altfel urâtul
Dacă nu mă zgândărești?