Balcon vechi - Ilarie Voronca
Adăugat de: Gerra Orivera

Merg pe sub același balcon vechi.
Drumul se-mpiedică de casele strâmbe și cade-n noroi, tristețea ca și dragostea mi se pierd printre foi, și simt viața mâhnita a toamnei în urechi.

Să nu deschizi fereastra și nici să nu te-apleci. întrevăd toată deznădejdea cerului care se frânge.
În orice streașînă și-n orice suflet viața plânge, și pretutindeni vântul pune săruturi reci.

Totuși, pe-aici, plopii au ascultat, când atâtea ți-am spus, și au repetat și ei, ca un ecou, o chemare.
În ochii tăi mi-am înecat lebedele privirii ca-ntr-o mare, și mi-am sângerat sufletul, asemeni unui cer în apus.

De atunci, zilele mi le-am dus pe umeri, ca o bătrână o grămadă de lemne, într-o pădure.
Și fiecare amintire îmi apasă pieptul - dureroasă mâna -și-mi spintecă sufletul, ca pe-un trunchi, o secure.

De-aceca trage mai jos storurile triste și nu te apleca.
Lasă-mă numai, spre balconul vechi, să-nalț — iedera și scara care coboară prin pomii rupți, ca o perdea îmi va învălui rănile trupului, ca o mâhnire nouă.



vezi mai multe poezii de: Ilarie Voronca




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.