Ceva luminos - Ilarie Voronca
Adăugat de: Gerra Orivera

Ceva luminos, dulce, vreau să vă anunţ,
Vouă tuturor, oamenilor de azi şi de mâine,
De-aceea am mai luat o dată instrumentele poetului,
Căci revine poetului menirea să rostească dreptatea de mâine.

Vine un timp nou. Iată ceea ce
Doar câţiva au presimţit. S-ar fi zis un văl
Care ar apărea departe deasupra oceanului. O corabie
Încărcată cu tot ceea ce le lipsea oamenilor: pâine, şi o mare bunătate, o mare iubire.

Această bucurie a inimii de a bate nu pentru ea,
Ci pentru corp şi spirit în întregime. Această bucurie
A poetului de a scrie nu pentru el, ci pentru o mulţime generoasă,
Această bucurie a omului de a-şi regăsi semenii.

Iată deci ceea ce vreau să vă anunţ.
Cerul, primăvara, vacanţele de care se vorbea în vechile
Poeme, vor fi pentru toţi, de acum înainte. Şi frumuseţea,
Speranţa, redate oamenilor precum vederea orbilor.


(traducere de Saşa Pană)



vezi mai multe poezii de: Ilarie Voronca




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.