Marele plugar al solitudinii - Ilarie Voronca
Adăugat de: Gerra Orivera

Degetele mângâie bucle de aer sau
O șopârlă îmi freamătă deodată în palme.
Au pornit clopote undeva?

Schițez un pas și toate mările își întind gâtul
de girafă sub gleznele mele. Un nor cu ugerul
plin tropăie în curte și mugetul umed trezește atâtea
pajiști căzute în ochiul meu.

Îmi întorc fața spre umbră
Îmi întorc fața spre lumină
Și văd cum vă opriți lângă negutățorii de covoare:
Voi, cascade, focuri de tabără, curcubee.

Ploaia pătrunde încet prin pereții odăii, ca un
chiuit pe care vântul îl apropie sau îl depărtează.
după voie.

Cine bate deodată la ușă? Sunt singur prin ceața care
leagă rafturile de stejar ale bibliotecii de toate glandele
mele. Și totuși emoția aceasta: cine-mi bate la ușă?

Întredeschid și iată apare o insulă
Învăluită în coarnele de spume marine
Ca niște legături de usturoi:

O insulă bate la ușă,
Prea singur între-acești pereți
Viscolul rupea cătușe
Vântul în genunchi îl ierți.

Fum gras în mădular, în spaimă
Și insula ezită-n prag
Când întrebări în dinți se sparg
Din gură-n gură ca o faimă.

Avea o formă de pian: puteai să smulgi din ea acorduri cum din pământ arme și monezi și statui îngropate.

Avea ape și luciul lor închipuia tresăririle unor coapse negre de mânz.

Dar scâncetul prin fibrele subțiri ca niște rădăcini de țelină, cili vibratili în jurul lemnului de stradivarius, era un scâncet tremurat și dulce de focă.

Ce-avea să-mi spuie această apariție în miezul de noapte al singurătății mele? Plecaseră toți prietenii și câteva sfărâmături de cupe aminteau festinul care se sfârșise. Între gratiile ferestrelor atârnau fâșii sumbre din cuvintele de revoltă care ne însuflețiseră. Așteptam o iubită, așteptam poate să vie paznicul cu legătura de chei să-mi spună: ești liber și să văd că dincolo de zăvoarele grele ale porții, libertatea îmi era de prisos. Ce să fac cu florile, cu turturelele care își izbesc capetele de oglinzi? Ce să fac cu libertatea, cu convoaiele care în fiecare seară la ora prevăzută de regulament, escaladează treptele respirației mele?
Așteptam sau nu așteptam nimic, era târziu, era noapte, era o singurătate compactă ca un fum gros sub zidurile care mă copleșeau, era totul atât de zadarnic, auzeam viscolul încercând rezistența multor feluri de burlane, presimțeam cum oamenii se sfătuiesc, aleargă, poate complotează, poate râd în jurul zidurilor afară în ploaie, în resemnare, în amintire.
Și iată, acum, sub pelerina romantică luată anume din scrinul închipuirii mele: Insula.
Dar Insula stătea acolo: cineva putea să surprindă înțelegerea mea supranaturală, să mă acuze de magie, poate, pe drept, să mă ardă apoi pe rug pentru această vrăjire a unui pământ migrator.
M-am dat la o parte și, în aerul îmbâcsit plutind ca o lampă, cu legăturile însă invizibile, luminând chiar ca o lampă mare cu petrol, într-o agonie lentă, Insula între podea și tavan, cu marginile devenite cu totul neclare era acolo Insula, Insula mea Nălucă, Insula scumpă, Insula focă.
Prin pereții (în adevăr de sticlă?) alge se împletesc într-o goană de coame sălbatece de mustangi. Sunt fiorduri foarte fine, comunicând prin tuburi de cauciuc cu împărțirea regulată a sângelui în meduzele străvezii ale plămânilor noștri. Suntem deodată mai mulți în jurul acestei protoplasme uriașe? Brațele se învârtesc într-o nebuloasă, am străbătut de mult dincolo de pereți, dincolo de cuvinte, ce noi sisteme de aștri se vor rupe acum?

Prieteni, voi, o! zile ale copilăriei
Am trecut printre stoguri înalte de fân,
M-am suit pe coline fericite,
Am întâlnit o rasă de oameni noi.

Aveau gesturi calme ca apele foarte adânci,
Vorbeau plimbându-se liniștit pe câmpiile scăldate într-o lumină egală,
Femeile lor puternice își împleteau în păr aurore sau amurguri,
Erau prinții acestor ținuturi scoborâte dintr-un neam de centauri.

O tăcere fără asemănare, o după-amiază perpetuă
Ce recolte abundente ajungând până la umerii noștri,
Anotimpuri amestecate ca niște polenuri
În gurile noastre devenite corole.

În formele, orchestre care se trezesc
Era Insula plutită în adolescența mea sau a ta
Printre turmele de flori uriașe înaintând spre țărmuri,
Și păduri ca niște vite fabuloase amestecându-se cu valurile.



vezi mai multe poezii de: Ilarie Voronca




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.