O femeie, un fulger - Ilarie Voronca
Adăugat de: Gerra Orivera

Nu-i numai cântul, lebădă, nu-i glezna
Melodioasă horbotă în oră
Nu-i lampa preschimbată-n auroră
Limpede pâine, frântă-n două, bezna.

Poate-i obrazul, liniște, sonore
Poate un bob de strugure mai lesne-a
Păstrat amiaza. Și în aburi ieslea
Ezită-n fânul clar, un bot, o proră.

Dar poate asemeni pielei unui șarpe
Aici pe pietre va rămâne glasul.
Oare, secate, fluviile nu-s oarbe?

Soarele-atrage ca pe-o creangă pasul
Și-apoi, cuvinte, oasele le-absoarbe
Și nu știi: cânt e, glezna e sau ceasul.



vezi mai multe poezii de: Ilarie Voronca




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.