Sângele din lampa - Ilarie Voronca
Adăugat de: ALapis

Ființa ta mi-aduce din necunoscut glasul tău suav
Ca un vapor care aduce din fundul Indiei albul fildeș.
În locul unei vorbe steaua lacrimei tremuratoare
Și rădăcini ramase în câmp din luminoasa luptă.

De unde trec obrajii prin focuri căzătoare
Și muzica, de unde, te rupi prin migrațiune
În inima dulci urme din degetele scumpe
Ca, pân'la buza, cupa plina de-oglinzi spumoase.

Iată plecare umplând tot mai mult corabia
Ca oceanul năvălit prin crăpătura neprevăzutaă
Și, în curând, alunecare cu pânzele prin meduze
Prin cristalul care mărește orizontul de valuri.

Și-n timp ce visul-peste în plasa de pescar a somnului
Cu soarele atinge geometricele ape,
O flacără tâșneste ca un hulub din unde,
Si-n larg plutirea târâște o trenă de luceferi,

Sunt lacătele de-astri sfărâmate în spațiu
Prin porțile deschise sunt panoplii si-alămuri,
Și noaptea ca un șarpe prin muzicalii nuferi,
Când fluierul desface cărările vrăjite.

Și când în despletirea de mergeri ca o coamă
Cu mâinile prin aer cautți păsările de vorbe,
Ca un orb le pipăi pânâ ce găsești zborurile potrivite
Pentru versul care se va încrusta în inimă, în pagină.

Așa din buzunarul plantei scoți ca pe o batistă aroma
Și de pe culmi în piatra silabele de vulturi,
Ca o agrafa aripa pe bluza unui cântec,
Până ce padurea ca o sticla va reflecta poemul.

Apusurile prinse de șa ca niște arme,
Și dimineața ascunsă ca o nervură în frunză,
Când sângele te conduce spre caprioara ranită
Și în ceasornic timpul închis ca o insectă.

Vă recunosc, voi, ierburi și înserări și capre,
Sau voi priviri căzute ca un pietriș în apă
Și voi argiloase platouri în care se împotmolesc furtunile,
Voi și altele încă, alcătuiți lentele noastre destine.

Și știu: pe calul care taie respirația frunzișului
Sau în corabia sânge prin asprul puls al nopții
Sau între penele smulse din pasarea aurorei,
Mă-ndrept fără șovăire spre viitorul pe care mi-l compuneți.

De-aceea: stele pe pomi ca niște fructe,
Și-n respiratie revine o caravana bogată,
Și umbrele noastre nu sunt decât crengile aceluiasi arbore,
Prin care lumina trece ca o pasăre călătoare.

Memoria ca o femeie în cărămizi zidită,
Cu cântecul pe schele urcând ca o galeată
Ca un cearceaf sub apă târât în naufragiu,
Și frigul care se-nfașoară pe mâna ca o eșarfă.

Din vinele pamântului sângele fluviilor va mai curge,
Vor mai suna pahare în gările aburite,
Plecări înrucișate pe-o masa de biliard,
Ceaiul baut în graba pe un peron în ceața.

Anotimp ca un nume săpat în scoarța copacului,
Obraji în amintire ca florile-n herbare,
Cuvânt zbătut sub cuțitul atent al vivisecției,
Voce plină de continente ca un atlas luminos

Spune-mi esti fructul straniu adus dintr-o escală
Sau panglica albastră pe harta călătoriei?
Ochiul descifrând orașele ca pe niste inscripții
Pas lunecând pe sârma voiajului perpetuu?

Nedeslușite-ntoarceri din magice contururi.
Zăpezi în latitudini între animale obscure,
Pupila ca o pasare în migrațiuni eterne
Când visul ca o lampa îți luminează scrisul.

Sub oceanul tricotat din ghemele de meduze
Lumina ca un greier cutreierând prin spice
Cascada ca o femeie cu stelele la picioare,
Mâinile care primesc stofa de preț a unei umbre.

Ca să mă smulgi din mine ca flacăra dintr-o cremene
Și gura mea să muște luna singuratații,
Cu inima-nclestată pe gratii ca o mână,
Să mă lovești de-oțelul evenimentelor.

Ca să-mi amintesc suflul cu rasuflarea mării,
Și apa să mă primească în tunelul ei de frunze
Prin schelele ridicate de aurora în abur,
Când mâna regăsește harpa copilariei.

Cădere luminoasa între zăpezi de odihnă
Și amintiri ca ierburi năpădind o ruină
Veți ști cine se-apleacă peste podul respirației noastre
Cine ne scutură somnul ca pe-un arbore încărcat de fructe?

Și care-i anotimpul c-un clinchet în pahar
Fluxul va destupa oceanul ca pe-o sticlă de șampanie,
Si nopțile lucite ca solzii unui pește,
În timp ce-un călăreț gonește pe-un armăsar al febrei.

Si sângele deodată prin carne luminează
Sunt pașii tăi ca niște flori proaspete pe lespezi
Până-n oceanul adânc până-n piscurile înalte
E vocea ta pe care o aduci cu tine ca o lampă.



vezi mai multe poezii de: Ilarie Voronca




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.