Din nou sufletul bătându-mi în tâmplă uşor
„obişnuieşte-te să priveşti dincolo mai bine”
i s-a urât să stea închis în mine
încearcă să fie de sine stătător
dar vrea să nu plece neîmpăcat
poate tocmai de teamă că se înşeală
cu privire la libertatea totală
în care se vede intrat
în vis, când lucrurile privite cu nesaţiu
pe care le părăseşte de bunăvoie
se strâng ca în corabia lui Noe
dincolo de timp şi de spaţiu
până când încap într-o singură privire
spre peste tot şi spre niciunde
hrănită doar de propriile unde
dintre somn şi o nouă trezire
care-i apare încă posibilă şi
aşa cum e de înţeles trezirea
dincolo de tot ce înseamnă firea
tuturor lucrurilor şi-a lui a fi.
vezi mai multe poezii de: Ileana Mălăncioiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.