De-ar fi cuvântul bulgăre de gheață,
Uitării să îi fie comesean,
Biet călător, în a tăcerii ceață,
se va topi-n al liniștei ocean.
Cu amintiri se va-ncărca platoul,
și nimeni nu va prinde la festin
un scaun gol ce-ar deveni cavoul
acelor picături dintr-un destin.
Dar nu va sta în temnița uitării
și chiar, nicicând, o clipa n-a știut
că al său rol, ilot al căutării,
își va găsi în suflet așternut.
Acolo unde totul strălucește
sub cerul înstelat de-al său trecut,
Își va căta un timp ce-i povestește
de tot ce-a fost, de tot ce ar fi vrut.
Dar, mai apoi, va prinde-n ascultare
că sufletul e plin de ce-i frumos,
că nu e loc de-o veșnică cazare
și că-i rugat să-și umple al său rost.
De a umbla în lumea de legendă
a unor timpuri fără de veșmânt,
Să își întindă visul ca o tendă
până-n hotarul unui jurământ.
Că îi va fi trecutul ca o mamă,
Iar laptele îi fi-va doar iubiri
ce l-au născut avid de orice teamă
de-a fi ilot prezentelor topiri.
vezi mai multe poezii de: blacks
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Și dacă, știi, ilotul s-ar trezi
Că-n nemurire va să-și aibă crezul
Și ăst prezent în cețuri s-ar topi
Destinul oare va schimba mirazul ?
Interesantă viziune, blacks ! Felicitări, din nou!
mirimirela
vineri, 01 iulie 2022