Încondeiază norii bolta străvezie
Sorbind cu saț hiadele, lumina-n palme
Și-și varsă lacrimile pe-o vară târzie
Privite în tăcere de zările calme.
Când, cu-n vaier de vânt, natura amorțită
Își deschide peste lumea tristă ochii verzi
Îmi caut propria-mi trezire însorită
În versuri ce sărută geana unei amiezi.
Izvorul stihurilor țâșnit din piept celest
Mi-aduce izolări înfășurate-n noapte
La o parte dau din timp, un ieri, cu-un simplu gest
Și-nseninez cerul, cu stele mari și coapte.
vezi mai multe poezii de: Nori Jeler
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.