Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CDXXV

Te-am închis într-o bulă ca să nu
te mai pot atinge.
Am pus înăuntrul ei tot ce am avut
la îndemână.

E o seară care se pierde
în marea de sunete
a primăverii
ești al acestui amurg de floare

Tu din ultima-Ți suflare
Giulgiu alb lași prin cireși,
Pui staminelor izvoare
Și gherghef de nectar țeși.

Încondeiază norii bolta străvezie
Sorbind cu saț hiadele, lumina-n palme
Și-și varsă lacrimile pe-o vară târzie
Privite în tăcere de zările calme.

Cine s-ar aștepta,
Din boltă să coboare,
Însăși puritatea
Sub forma unei fecioare.

Gura mică, nu rosti,
Că ce spui se va-ntoarce-n zi,
Ca o muscă-n colț de vară,
Să-ți înțepe limba-amară.

Printre firele de iarbă
Fragede este o boabă
Cristalină de visare
Care se răsfață- n soare.

Când hainele par de nisip
schimbăm masca la secundă
pierdem parcă înc-un chip
moartea să ne-ascundă

Te-ai infiltrat în crăpăturile inimii mele
și te-ai amestecat cu sângele
până mi-ai devenit a doua carne
pe care îmi sprijin gândurile rănite

Din tot ce-am fost eu pe pământ
Rămas-a umbra din mormânt,
O amintire de-altădat'
Și-un nume scris pe-un lemn uscat.