Cu albe gânduri constelate
Voiam în ale tale brațe,
Pale de vânt ce vor să-nhațe,
Parcă din alte lumi zburate.
Sub neaua norilor, pribeagă,
Ce-n liniști își gonește duhul,
Simțeam târâșul cum mă leagă
Și mă cutremura văzduhul.
Cu o mireasmă-n crengi, ușoară,
Dormea moliftul* în eteruri,
Mă toropea în primăvară,
Dar mă vedeam stăpână-n ceruri,
Când îmi iubeai lin și cuminte,
Purtându-ți palmele-amândouă,
Curbura spatelui, fierbinte,
Muiată-n lacrimă de rouă.
Se risipea ca o colindă,
Cu glas metalic șiroită,
În clara lacului oglindă,
Un murmur galben de răchită.
*molift - arbore rășinos, înalt până la 50 de metri, cu coroana piramidală, frunzele aciculare și conuri care atârnă
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.