Noi navigam atunci pe nave astăzi uitate-aproape,
Pe lângă ţărmuri necunoscute,-n zilele copilăriei mele…
Lumini prietenoase, faruri fulgurant reflectate-n ape;
Insule, golfuri mărginite de palmieri cu fluturânde vele.
Gânduri… care, întârziind, pe orizonturi cu dulci vise cad,
Deşi-am lăsat demult acele ţinuturi undeva-n urma noastră –
Nu-s doar amintiri, ci flăcări, acolo unde fulgerele tropicale ard,
Alizee cu parfum de flori sub bolta limpede şi-albastră –
Amintiri din vremea când, nave şi oameni, eram tineri;
Şi-n vreme ce, încă, mai simt miresmele-acelor ţinuturi minunate,
Mă gândesc ce viaţă frumoasă am trăit, iubind fără reţineri,
Acolo printre cele o mie de insule-ale fericirii, de departe.
Deasupra mării eterne râd şi-acum falezele în soare;
Navele se leagănă la fel pe valuri, iar zilele-s senine;
Dar totul s-a schimbat: îmi dau seama cu mirare,
Tu nu mai navighezi pe-acolo – eu nu mai sunt cu tine.
*Din Scrisori de pe mare (Letters from sea)
*În această poezie scrisă la puţine zile după moartea tatălui, căpitan de cursă lungă, în anul 1913,
Lincoln Colcord îşi aminteşte cu nostalgie anii tinereţii, când a navigat împreună cu acesta pe
mările şi oceanele lumii.
Trad. Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Lincoln Colcord
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.