Din care ascunziș de fantezii
Te-ai poticnit, tu, lacrimă curată
Cu chip de strălucire argintată,
În geana tristei mele poezii?
De mi te bea vreo gură sau vreun gând,
Să-i spui că pe-ale sufletului clape
Apasă rapsodii prelungi de ape,
Când ochii-nchid lumina lor, plângând.
S-ar cuveni să-ți ard în stih tămâi,
Ca în adâncul tău de întristare,
Să-ți scuture cămeșile de sare
Și-nveșmântată-n miruri să rămâi.
Dar, iată, sunt ferice pe deplin
Sub însorirea orbitoare-a lumii,
Sub aurul înnourat al lunii,
În vântul unor clipe care vin
Și-am să te uit la poarta unei ierni,
Ca fulg suav, himeră diafană
În zbor cu-aripa frigului de rană,
Pe rana ta răcoarea să ți-o cerni...
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.