În liniștea serii
Mă odihnesc în lungul unui gând
neatins de unghia vânătorilor de vise.
Beau un strop de sunete din armonia anilor 60
în care nici măcar nu existam,
dar pe care o simt din timpul acesta
ca pe o cornată, picătură de aur
pentru dezlegarea ceasurilor.
Atunci eram doar în proiectul de viață
al izvorului capital al luminii.
Se potrivește cu sufletul meu deschis
ca o fotografie ce își primește imaginea.
Nu am nevoie să merg la Casa Seciu
sau la balul reginelor cu toamna în priviri,
fac o ședință foto a tuturor momentelor
din care am întâlnit fericirea.
Ca o căprioară, m-am așezat în poiana unei culori
și îmi umplu memoria de amintiri, cârduri,
care trec precum cerbii maiestuoși prin pădurea
în care aleargă și mistreți și raze de lună.
Roșul buzelor strivește între tăceri rujul dimineților,
al înserării cu un pas mai aproape de rosturi.
Șah mat va fi doar în momentul
în care nu mai găsim un punct de sprijin,
când drumul se închide,
pelerină peste inima vremii.
Nu am pantofi de cuvinte,
nu am rochie de gheață,
am doar suflet.
El îmi ține de cântec și aripi. E bine. (22.10.2025)
vezi mai multe poezii de: iulia.dragomir
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.