Prin ochii lui închişi se plimbă depărtări
Vecia l-a ucis în nopţi însângerate,
Azi vocea lui s-a stins în negre adâncări
Deşi a alergat printre iubiri curate.
Iar chipul lui sculptat în piatră funerară
Înfruntă tăinicia prin timpul absolut,
Divina-i aură pe toţi ne împresoară
Cu palmele tăcerii din cântu-i dispărut.
Dureri, furtuni şi ploi se scurg în lume lent
Curg lacrimi din cântări ce au rămas în corduri,
Clepsidra a tăcut, în timpul insolent
Şi nu-i mai cerne-n vânt clipa ce sta pe gânduri.
Mă plimb prin rătăciri şi-n vocea lui cobor
Chiar dacă nimbul său pe zare mă sărută,
Aş vrea să mă ridic şi-n nopţi de folk să zbor
Dar nu mă pot urni, pustia mă înfruntă.
04.05.2018
vezi mai multe poezii de: Stefan Doroftei-Doimaneanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.