Ai ști să mă privești în ochi,
Să vezi prin pura lor oglindă
Atâtea iedere, ce cresc
Cu gând ascuns să te cuprindă?
Atâtea păsări ce-ar zbura
Să-ți caute privirea-n zare,
Să ți-o întoarcă-n ochii mei,
Ca valul rătăcit, în mare?
Știi câte ți-ar mai povesti
Căpruiul lor, cel rupt din noapte,
Cu lăcrimoasele tăceri
Ce au, ascunse-n ele, șoapte?
Te-ar înveli-n lumina lor,
Și-ar curge deodată dorul,
Ca râul cel hrănit de ploi.
Privindu-te, le-ai fi izvorul.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.