Cântai...
Și de pe buza-ntregului abis
Pornea fiorul cald și singuratic
Al întrupării dragostei în vis.
Un viers înalt, ecoului ostatic...
Nicicând supus, nicicând îmbrățișat,
Lăsai doar dezmierdării strunei cale.
Topit între sfințenii și păcat,
Erai băut cu inimi din pocale.
În umbrele fierbinților amiezi,
Legai c-un cântec glezna unei iele.
Prea temător s-o ai sau s-o visezi,
O alungai, pe-arcușul tău, la stele.
Un clopot surd, în piept de menestrel,
Vuia legănător prin noapte deasă,
Când inima-ți cânta adânc în el
Un vis frumos, tăcerilor rămasă.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.