E-aproape de ceruri cuvântul.
Lumina își varsă eterul,
Mi-l lasă în gânduri, străjerul
A toate ce-mi scaldă pământul.
Fuiorul de visuri să-mi toarcă
Din trupul cel cald al splendorii,
Pe unde cutreieră norii,
Noptați în a timpului barcă.
Din negru și alb să-mi deșire
Sfințenia cântului toată,
Din munți de poveste să scoată
Rubine, smaralde, safire.
Cu mâinile vântului, pure,
Găsește în doruri zburare,
Să-nalțe sub fluturi de soare
Coloane de jad și pădure.
Nu patima searbădă-a lunii
În vorbe nespuse îmi joacă.
Doar zorii pestriți mă îmbracă
În toate culorile lumii,
Ca-n vârf de condei să-mi repeadă
Fiorul ce curge prin mine
Cu focul vâltorii sangvine,
Prelung născător de baladă.
În patria minții, secretă,
Cuvântul de cer mi-e aproape,
E saltul luminii în ape,
E drum avântat de cometă.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.