Statuia lui Blaga
Mi te aduce în minte
Cu pletele tale aurite
acoperind pământul
cu fiecare răsărit de soare
ca o taină izvorâtă
în luminișul vieții mele
Angoasa timpului
ce mă macină
îmi electrizează ființa
Tâmpla mea se așază
ca o mângâiere
pe umbra Catedralei Mitropolitane
Și Purtătorului iubirii
care te știe așa de bine
îi zic:
Atâta veșnicie arde în ea
Eu trecătorul prin oraș
te rog
mai lasă-mi, Doamne,
o vreme
s-o iubesc
cum tu ai vrea
vezi mai multe poezii de: poezia
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.