Înaintare
Dacă o iubești, ia-o de viață și de moarte,
i-am spus privind în mine ca într-un abis
în care cădeam nesprijinită de aripi.
A tăcut și a rămas acolo
unde se scăldau în gânduri
podidirile tumultoase de doruri.
La mai puțin de o rotație în jurul soarelui,
dansam la lumina lunii,
celebrându-mi drumul larg,
încăpător de începuturi.
Am pășit în lături, lăsând dragostea
pe care i-o pipăiam cu absența
să se umple de râvnita jinduire.
Nici azi nu știu dacă a simțit
cum am călcat peste mine,
înaintând într-o privire nedesprinsă de cer
către nici eu nu știam ce. (12.08.2025)
vezi mai multe poezii de: iulia.dragomir
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.