În tine zac memorii fără nume,
Cu pași pierduți prin vechile albume
Te cheamă-n somn cu glasuri din trecut,
Și lasă-n suflet iar un dor tăcut.
Durerea care nu-și găsește rostul,
Un dor ce-și plânge-n liniște-adăpostul.
Te scurmă-n piept cu mâini de fum și vânt,
Și-n fiecare gând parcă devii mai sfânt.
Cauți o taină-n dor de regăsire,
Dar ea e-nchisă-n porți de amăgire.
Și-oricât ai vrea să fugi, te ține-n loc,
Cu fiecare amintire, cu fiecare foc.
Cetate de m-aș face, ca să plâng,
Cu ziduri reci și margini ce se frâng.
De vrei să lași în urmă tot ce doare,
Aprinde o lumină din razele de soare.
O frică grea și rece te frământă,
Când ziua moare-n zori și inimă nu cântă,
Dar, dragul meu, în timp, vei înțelege
Durerea e o treaptă, nu fărădelege.
O lege-a vindecării în tăcere,
Ce nu promite drum fără durere,
Căci tot ce-a fost se pierde în uitare,
Și-n zori apare iarăși o chemare.
vezi mai multe poezii de: roryta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.